pasarica, muta-ti cuibul :)

puii cresc, si se intampla ca nu mai incap in cuibul paritnilor.. ehh.. prishlosi si mie sa ni-l mut.. si pashaport mi-au dat.. deh, ca la oameni mari.. da sa shtiti ca tot eu is aici sunt

Multumesc, mamica!

Eu: Mamica, da de ce noi nu suntem mai multi copii?
Mamica: M-am temut ca nu voi avea cu ce sa va hranesc….

Ieri am aflat ca vecinele mele sunt venite in “lume” de la un centru de plasament al copiilor Nushtiu de ce m-am simtit instant vinovata…
Mama si tatii sunt in viatza, fara pushcarii si faradrepturi parinteshti lipsite.. doar ca is 6 (SHASE) copii cate trei de la 2 tati …
Copii fara copilarie si fara ideie de viitor.
Chiria li-o achita Directorul de la acel centru.. la studii tot el “le-a bagat”
M-a induioshat K. E cea mai mare din cei 6 si are doar 18 ani. Infrunta viatza cu un curaj de nedesris. Daca unele din colegele din acel centru deja is maritate sau nemaritate dar cu 1-2 copii.. una kiar a anscut gemeni si i-a lasat la maternitate ca dupa un an iar sa nasca.. in fine.. K a ales (sis per eu ca san u-si incalce propriile hotarari) sa-si formeze o alta viatza. Intelege ca e un copil si ca a se marita sau a nashte acum e o crima fatza de sine insusi.
Nu shtiu pe ce bani traieshte…
Azi imi dau seama de ce:
- “nu-si aducea de acasa hainele de toamna”.. PENTRU CA NU LE ARE!!!!
- Fiecare cina era “ceaiul de seara”
- niciodata nu imi povestise de maica-sa
Niciodata nu s-a plans de nimic.
Acum m-am apucat sa-I caut un servici de seara.. sa aiba si ea un banutz al ei si nu facut pomana de cineva.. da altceva nu-mi mai vine prin cap cu ce sa o ajut.. dar are nevoie de ajutor si de sustinere.. ma tem sa nu se franga la un moment dat.. si ar fi pacat..

Multumesc, mamica, ca la timpul tau te-ai gandit la noi – copii tai si ne-ai dat o copilarie de vism fara griji si nevoi, ca poate uneori ai stat tu flamanda, iar noi satui si la cald, ca nu ne-ai dat pe maini straine…. ca mi-ai dat bilet in viatza trimitandu-ma la scoala, la liceu, la facultate .. multumesc, mamica!!!!!!!!

Nervi de toamna!

Saptamana incepuse intr-un ritm acceptabil. N-am intarziat la scarbici si asta era aproape bine.
Ziua trecuse relative fara incidente. Nervii mei au inceput in “marshutca”, lucru deloc ieshit din comun. Era “cias-pick” – ceva obihsnuit. Ajung acasa siiiiiiiiiiiiii….. incaltamintea mea aranjata dracu shtie cum!!!!!!!!!!!! Eu inteleg ca cineva a vrut sa faca un bine “comunitatii” si a maturat coridorul, dar…. Incaltamintea mea isi are locul ei de ani de zile!!!!!!!! La ce sa-I muti locul?!?!?!? Atat de mult m-am obishnuit co locul lor, incat si cu ochii inshisi mi-ash gasi incaltamintea necesara. In dreapta ciupicii de camera, alaturi pantofii, dupa “polusapojkili” si la urma cizmele de toamna. Cum sa indrazneshti sa-mi potriveshti ciupicii langa crasofcili nushtiu cui si cizmele langa slapii lui Ion?!?!? Ce-I cu dezbinarea asta de familie a incaltamintei mele?!!?!?
n-am habar de feng-shui, asa cum au fumeile de moda in zilele noastre, dar am unul personal si atunci cand cineva cu voie sau fara mi-l strica, eu ma NERVEDZZZZZZZZZ
in fine, mi-am refacut feng-shui-ul incaltamintei si m-am echilibrat un pic si… pack!!!!! n-am internet……. Mamaaaaaaaaaa ce nervi.. si eu aveam sfidanie online cu puiutzu!!!!!!!
Hotarasem sa ma culc devreme, macar sa ma satur de somn. Numai adormisem, numai incepusem sa vad cu coada okiului din minte primele imaigni de vis si ce credeti? SUNA TELEFONUL!!!!!!! Suna odata, suna de 2 ori, suna de 3 ori.. hhhhrrrrrrrrrrr.. intr-un final sidic.. si aud cea mai “naiva” intrebare si “cea mai potrivita” pentur acel moment: Dormi?
DAAAAAAA – hamai eu in receptor, fapt care deloc nu l-a dezorientat pe “senator”.. credeti-ma, n-am fost in stare de amabilitate.
Dimineatza m-am chitit ca de shcoala: fustitza, bluzitza cu gulerash alb, cizmulite negre.. mi-am fluturat cretii in fatza oglinzii dup ace mi-am conturat ochiisi buzele si am ieshit din casa cu gand maret de a ma bucura de inca o zi din viatza…
O dimineatza de toamna magnifica.. am prins chiar si un loc pe scaun… nimic nu prevestea continuarea acumularii de nervi.
Buna dimineatza, buna dimineatza, buna dimineatza… pana la scaun.
Cand vinmai devreme d e8, am “fericirea” sa ascult “trilul” aspiratorului.. shtiindu-ma ca fire sensibila, de3riticatoarea in asa momente ma alunga din cabinet. Dimineatza asta n-a fost exceptie.. zrea am ieshit eu .. o colega racita de ieri si cu care comunic” strogo po neobhodimosti” face ochi mari:
Ea – nu ti-e frig tie in asha fusta?!
Eu – e lana
Ea – nu conteaza, tu shtii cum intra frigul pe desubt? Trebuie s afii bine imbracata.. blab la..
Eu – azi nu e frig (trebuie s amentionez ca sunt cea mai friguroasa din tot oficiul, fapt cunoscut de toti)
Ea – tu si? E friiiig..
Eu – tie ti-e frig ca eshti racita, dar azi e o dimineatza cald..
Ea – eu iti spun ce e viatza…….
Am explaodat dup ace a ieshit..
Dupa ce mi-am incarcat bateriile cu atata energie negative, verificand mailul (ritual de dimineatza) dau peste “sa invatzam sa controlam stresul”
Amu eu am o intrebare: asta e un zagovor impotriva mea!?!?!?
De la Mihaela Runceanu, Angela Similea si Mirabela Dauer azi trecem la Korn .. prea multa rautate in mine ca sa ma sensibilizeze deja cineva .. in orice caz azi

Vechile iubiri – simple amintiri.

Indragostita fostam de n ori, dar de iubit – a doua oara. Asa ca mai correct ar fi sa zic “vechea iubire – simpla amintire”.

De aceasta iubire imi amintesc doar atunci cand privesc pozele si atunci cand el ma suna. Nu o face regulat si nici cu o periodicitate anume. Din ce considerenta isi adduce aminte de mine, doar el shtie. Rar ma roaga sa sa ne intalnim (ceea ce pana la urma nu prea se intampla), dar vineri era nu shtiu cum agitate si am acceptat.

N-am simtit nimic. Nici chiar atunci cand l-am vazut ashteptandu-ma, singur in toata sala, la una din mese, nu m-a trecut vrio emotie.

A ramas acelasi in priviri, gesturi doar ca mai rotund.

Imi ziceam ca nu shtiu despre ce vom discuta, si asta chiar ma deranja, pentru ca nu-mi place sa stau in fatza cu un om cu care nu am despre ce tacea.

Trecutul iubirii noastre nu ma deranja nicicum. Nu ma mai copleshesc amintirile ei de foarte mult timp. Atunci suferisem mult. Cel care “a plecat” fusese el. Vinovata ma gasise pe mine “n-am avut minte amandoi. Tu trebuia sa ma apuci de maina si sa ma duci la altar. De atunci am fi avut casa, masa si copiii mari.” M-au navalit emotii contradictorii: una sa buhnesc in ras si alta de indignare.

Apoi mi-a vorbit de fiul sau. Mi-a aratat poze asigurandu-ma ca-I seamana leit. Sedeam zimbind si il “ascultam”, iar gandurile imi zburau la puiutzu meu.

I-am taiat elanul cu “sin u te mustra conshtiintza ca stai aici cu mine, in loc sa-ti petreci putinul timp cu fiul tau?” tacere…

Si iar nu simteam nimic.

M – a intrebat de viatza mea. Daca mai iubesc. M-am surprins raspunzand “demult nu am mai fost atat de impacata cu mine si cu lumea.. linishtita .. dornica de viatza.. demult.. sau poate ca niciodata ca acum. Instant mi-am dorit o bagheta fermecata sau puterea de a ma teleporta acolo unde era cel caruia ar fi trebuit sa i-o spun. Mi-era placuta acea constatare si mi se facuse nushtiu cum cald .. o senzatie de moale si umed asa ca buzele lui.. si lumini de scantei din okii lui.. are okii aproape negri..

Cel din fatza mea m-a readus la realitatea interogatoriului “ si daca va e atat de bine impreuna, de ce nu va casatoriti?” Am ramas perplexa. Raspunsul meu de protocol nu l-a multumit. Inainta in judecata sa ca un tanc pe linia intai de razboi. Ma plictisise.

Ne-am despartit fara strangere de maina si “pe curand”. Eram prea grabita..

Fusese o dragoste reciproca, frumoasa, invidiata de prieteni, rude si dushmani, dar cu toate astea, in viatza mea i-a ramas loc doar de simpla amintire.. amintire ce nu mai trezeshte emotii….

Pauza!

De la locul meu de munca, daca intorc capul spre stanga, mi se inchide panorama cu o perdea de frunze de castan, care in perioada cand toamna inca nu s-a terminat, dar iarna deja se framanta de pe un picior pe altul in fatza ushii, se fac de culoarea aurului (numaidecat voi fotografia sa va arat.)… pai iata atunci cand nu am chef de munca (de, se mai intampla ), cand ma plictiseshte sa aud “sotul meu e asa un om ca el nu…”, cand nu ma mai intereseaza cine shi ce mancare a facut cu o seara inainte sau si mai rau povestirea tuturor preferintelor culinare, cand obosesc sa ascult a n oara ce nepoata deshteapta are Dna de la aprovizionare.. si ca asa copil nu mai exista, si ca din cati nepoti are doar copilul asta e extraordinar (acum san u va apucati a ma judeca ca sunt nesimtita.. ca nu tine), sau cand discutiile despre sex ale colegilor (barbati) ma acresc de plictiseala, cand inca multe altele… vreau sa fiu singura.
Imbrac cashtile… volum atat cat sa nu aud alte voci decat cele din cantec si imi cufund privirea in coloritul frunzelor (chiar si acum, cand au verdele asta bolnav, imi sunt mai bune aliate).
Daca ati shti cat ma amuza asha momente!?!?! In jurul meu imbla oamenii ca furnicutele in mushuroi.. cu hartii, cu telefoane, cu intrebari si explicatii.. intra.. ies… iar eu nu-I aud si ii avd undeva pe planul 2 sau chiar 3
Asa am pentru 10-15 minute o lume doar a mea.. pot sorbi o cafea in voie si sa nu ma gandesc la ce marca e, pentur ca in anumite momente detaliile nu mai conteaza……..

Val de muzica.

De dimineatza am chemat dispozitia la covor. Trebuia sa shtiu ce nu-i convine si de ce ar avea nevoie pentru a fi ca un soare si nu ca un cureki murat. A chikotit sub nas, dar, partizanka, n-o spus. Mi-am zis ca voi aplica shtiintzifica tactica “ la imtamplare”.

Intimplare de azi a fost muzica. De fapt muzica ascult in fiecare zi, fara zumzaitul ei nu ma pot concetra si apoi e o buna solutie cand e prea multa vorbaraie in oficiu ce ma deranjeaza. Azi insa a fost muzica de suflet.. pentru dispozitia mea nu prea cocheta si alintata.

Alegerea mi s-a oprit la muzica de estrada romaneasca de pe vremurile cand eu eram cat masa, iar tata mi se parea un uriash.

Am inceput preludiul cu Corina Chiriac – vino iubire inapoi, Gabriel Dorobantu – niciodata si incepuse sa se faca caldutz.. pe suflet.. incepusem sa zimbesc… Adrian Daminescu – si m-am indragostit de tine si mai nu sar in sus de pe scaun.. de fapt se pare ca totusi saream, caci am ascultat-o continuu, iar la doua college le-am imbracat cashtile practice cu fortza.. vroiam sa simta si ele bucuria mea.. nu prea o tinut. A urmat Alexandru Jula – serenada primaverii – debordam de o bucurie inexplicabila. Holograf – doar o viatza nu-mi ajunge s iubesc – si era sa-mi sara inima din piept, iar cei din jur matinca ma priveau banuitor.

Mihaela Runceanu – fericirea are chipul tau!!!!!!!!! Gata.. la asta eram in extaz!!!!!!!!!!!

Adjunctul shefului n-a rezistat, m-a trimis cu treba (cu-n lucru de nimic) si mi-a sugerat delicat ca dupa, sa merg acasa. Practic m-a alungat. Cred ca era gata sa ma shtie tolanita in pat acasa in timpu serviciului, decat sa-mi vada mutra fericita.

Cine a zis ca acasa m-am astamparat?!?! Am gabjit vecina la bucatarie, atentzionand-o ca azi avem “culiturinaia programa”, am deskis ushile vraishte… volum la maxim.. siiiiiiiiiiiii acelasi playlist . A fost un adevarat success!

Vreau sa cred ca nu dispozitia mea este schimbatoare ca o curva in barbatzi, ci a fost magia muzicii.

Fericirea are chipul tau

Luminat de dragoste mereu….

Inceput de saptamana.

O noapte botzita.
o dimineatza in fuga.
o stare de ... proasta.
Mi-e mai ushoara ashteptarea decat despartirea.
Practic sunt fericita cand il ashtept si mi-e putin pamantul
dupa ce pleaca.
In 2-3 zile ma fac o narcomanca iubimanca inraita.
Am impresia ca stau pe un teren de dupa tornado.
A venit - a amestecat toate pe pamant ca intr-o salata -
a plecat - a luat cu sine si ceea ce era pana a veni.
Iaca asa o jele de luni am eu  

PS: da nu vreau si nu pot
sau poate ca pot si nu vreau
sau nu pot si de aia nu vreau..
sa shcimb ceva.

stop cadru sau ce-i in mintea unei femei cand face borsh cu peshte!

“Simt trup in jurul sufletului meu si el ma apasa” V.Verber – Noi, Dumnezeii.

Intotdeauna (sau aproape intotdeauna) am avut tendinta de a pune lucrurile pe polite.. in orice sfera; fie asta in odaie, bucatarie, birou sau viata personala. Buba e ca dupa ce reusesc, nu mai shtiu ce sa fac cu toata ordinea asta. Placerea de la procesul “punerii pe policioare” se dovedeshte a fi mai mare.

Si…? Si atunci caut copite de cai morti, nod in papura, paduchi pe oua.. de ma trezesc intr-o cufureala de stare fara seaman. Cel mai prost e ca m-apuca “filosofia” cum ar fi:

Existentialismul

Urmasi ai maimutelor, sau copii ai lui Dumnezeu?!?!?!

Familia in care am crescut era membra de partid cu crucea in san.

Pe mine m-au botezat in taina. Pioner onest, credul, cu mintea deschisa si ochii holbati la tot ce e nou, nu intelegeam totusi de unde “am venit” (ca pe mine ma cumparasera de la magazin, asta imi era clar, dar paritii?!?!?) Nu ca as intelege acum prea bine, dar imi displace ideia originii maimutzareshti, astfel am ales sac red in cealalta provinientza. Nu ma apuc sa fac acum polemici pe tema religiei. “Religia e o gandire de-a gata pentru toti, insa spiritualitatea e dezvootarea perceperii a ceea ce poate fi “peste tine” si pentru fiecare e diferita.”

Dumnezeul meu nu e bun si nici rau. El este TOT. Creind cerul si pamantu, despartind lumina de intuneric, cred ca tot El este creatorul binelui si raului. Da, toti vrem sa fim mai buni, numai ca fiecare intelege binele in felul sau. Spunand adevarul, faci bine? Dar spunand adevarul ce poate ucide – faci bine? Sa spui minciuni, e rau? Dar sa spui minciuni pentru a da cuiva o viatza fericita?!?!?!?

Daca albul e binerele si negrul e raul, atunci ce este surul?

Binele nicicand nu va invinge raul, precum nici raul nu va domina niciodata, pentru ca toate au un echilibu al lor ce nu poate fi moderat. Platon sustinea o societate ireala….

Barbatii domina in societate, dar totusi numarul lor e cu 1/3 mai mic decat cel al femeilor.

“Orice” este in dependentza de “tot” si invers.

Daca totul este relative, inseamna ca si relativitatea este relative, iar atunci undeva, in ceva este absolut.

Va urma…

greul leaga, greul dezleaga.. totul depinde de noi.

Nu am casa mea. Pana cand nu nici macar un ungherash caruia sa-I zic casa, dar mai sper. Pana atunci numesc casa odaile ce le inchiriez. Sa traieshti cu chirie una ca e scump, alta ca e greu moral. Nefiind singura in “impotentza” de a-mi cumpara ungherashul meu, traim in colocatiune. Fiecare cu caracterul lui, cu interesul lui, cu educatia lui. Tot traiesc in colocatiune cu oameni straini de 12 ani. Experienta vasta si diversa. Aseara insa m-am simtit fericita cu unii din aceshti oameni. Ca sa platim cat de cat mai putin am inchiriat apartament nemobilat, nereparat ne.. din practic toate punctele de vedere. Insa incet, incet am inceput al “impodobi” ca pe un pom de craciun. Asta acum e moda de se cumpara “jucarii” speciale pentru pomul de craciun, dar pe timpurile copilariei mele le meshteream noi – copii.. uneori ne ajutau si maturii. Pai iata.. asa ca in copilaria mea, am inceput “impodibirea” apartamentului. Aseara am sarbatorit.. da-da.. am sarbatorit cu adevarat in trei “semifinala” “impodobirii”: adusul mesei pentru bucatarie si aninatul perdelei.. la aceeasi bucatarie. O schimbare emotionala totala in casa. Am zis semifinala ca ne-a mai ramas sa ne facem cu frigider shi nishte tzoluri in coridor..dar ne simtit deja destul de “o echipa” si gata inca pentru “un rivoc” . Am observat o shimbare a dispozitiei noastre aseara.. in atitudine unul fatza de altul.. in atitudine fiecare fatza de sine. Eram chiar fericiti. Totusi fericirile se gasesc cel mai des in lucrurile neimportante la prima vedere.

Momente de glorie si viclenia istoriei.

M-am trezit ca in perioade anumite ale vietii, vara sa am stabilit un asa scop, am facut “mici cercetari” despre trecerea in nefiintza ale anumitor femei.

Prima mi s-a intamplat sa fie Cleopatra. Dadusem si eu de “Discovery” si eram gata sa-l privesc non-stop. De Cleopatra shtiam din scoala, ca toti elevii. Atunci in scoala nicidecum nu puteam face legatura dintre egipteni si romani, iar relatia ei amoroasa cu Cezar nu se incadra in conceptual meu de istorie. Mai suparata sunt totusi pe istorie ca da date confuze despre imprejurarile decesului ei. Nu va mai povestesc de ce ma intereseaza.. shtiti si voi.

Insa pentru ca ramane un exemplu graitor de fortza feminine, mi-am dorit sa o cunosc mai mult.. iata ce mi-a ieshit. Daca nu intelegi ce am incercat sa redau (e tot posibilul sa fie asa, v-am zis doar ca m-am nascut fara talente J ), va povestesc pe urma

La distantza de vriun an si jumatate de zile o dadusem pe motiv religios. Framantari de minte, ganduri contradictorii, socoteli neimplinite si habar nu mai am sau ca nu mai tin minte de ce, ma oprisem la Sfanta Maria. Se shtie despre ea ca e din neamul lui David.. si ca fecioara fiind a avut o vedenie cu Ingerul Gavriil si ca a nascut Fiul Domnului – momentul ei de glorie. Pe parcurs se mai pomeneshte de ea cand Iisus se rataceshte (sau fuge, sau se pierde) in Templu, si ultima (daca nu ma inseala memoria) – la momentul rastignirii. Gata. Da ce a fost cu ea mai departe? Ha!?!?!?! Aici istoria “voobshe” e obraznica. Am incercat sa fac si pentru ea (sau poate iar pentru mine) ceva.

Ultima (la ziua de azi) a fost Nefertiti (lucru intimplat cu un an in urma) (observati ca dau date cronologice? ) De ea m-am facut interesata pentru ca o prietena de-a mea si-a umplut casa cu “Nefertiti” inclusive bijuterii. Eu inca fiind curioasa, m-am bagat in seama la ea cu intrebari; adica cum si de ce?!?! Raspunul ei a fost “Citeshte si vei afla”. Ce va pare!? Am citit si iaka in ce perete m-am facut cucuiul “Înainte de moartea faraonului ea dispare complet din istorie, fără să se ştie mult timp nimic despre ea”. Mister peste mister.

Aceste femei n-au putut pur si simplu disparea din istorie ……….. are si ea politica ei: inregistreaza momentele de glorie, iar despre moarte nu se pomeneshte sau nu se spune adevarul, ca sa nu supere viitorii “glorishti”? sau sa nu-I descurajeze cumva.. ?!?!?! Sau asa suntem noi oamenii, cu cat mai mult ni se interzice (sau ni se da cu tzaraita), cu atat mai mult ne creshte pofta cunoashterii?!?!